SOCIAL POLICY FOR THE PROTECTION OF CHILDREN IN DIFFICULTY

Gabriela Boangiu

C.S. Nicolaescu-Plopsor Institute for Studies in Social Sciences and Humanities, Department of Ethnography, Romanian Academy

Address correspondence to: Gabriela Boangiu,  C.S. Nicolaescu-Plopsor Institute for Studies in Social Sciences and Humanities, Department of Ethnography, Romanian Academy, 68 Calea Unirii, 200345, Craiova, Dolj, Romania. Ph:. +40723511216; E-mail : boangiu_g@yahoo.com

Abstract

Objectives. The main goal of the research was to highlight some aspects concerning the reforming elements in the protection system of the child in difficulty. A series of different indicators was considered: protection assured in the specific institutions, protection assured through alternative issues, such as new families protections, support for families in difficulty, intervention of the professionals in the protection of children, promotion and respect of children rights, prevention and reduction of the number of institutionalized children.

Material and Methods. Several methods were used within the research: documentation regarding the protection of child; case studies; semi-structured interviews, questionnaires. The research was developed in Craiova, regarding the public perception of protection strategy concerning the child in difficulty. The research consisted in the application of a questionnaire to a number of 140 people working in different public sectors.

Results. The reform was considered incipient by 17% of the NGOs respondents, 25 % of the mass media professionals, 12% of the public administration employees, and 14 % of those working within Child Protection Services in Craiova. The positive change regarding the intervention of professionals into the child protection was acknowledged by 44% of the NGOs members, 29% of the mass media professionals, 56% of the public administration servants and 42% of the functionaries operating within Child Protection Services in Craiova. Many other items will be analyzed on categories.

Conclusions. Although the reform is not closed yet, the interviewed people appreciate positively most of the aspects presented in the questionnaires. In general, there is a positive image at the level of opinion leaders. Looking to the child protection system, big steps were being made since 1989 in the direction of improving it.

Keywords: social politics; child protection; prevention of abandon; social welfare.

Introducere

Articolul reprezinta rezultatele unei cercetări mai amplu prezentate în cadrul cărții „Protecția socială a copilului aflat în dificultate”, autor Gabriela Boangiu, publicată la Editura Alma, Craiova, în anul 2010.

Articolul își propune să sublinieze importanța unei politici sociale coerente de protecție a copilului aflat în dificultate, precum și detaliile unei cercetări de teren în acest sens.

Statul dezvoltă o serie de activităţi în diferite sfere: economică, educaţională, culturală, de sănătate, a populaţiei şi familiei, a copilului, a handicapaţilor, a minorităţilor naţionale, a mediului înconjurător etc., în scopul creării unor mecanisme proprii capabile să asigure egalizarea oportunităţilor pentru membrii unei colectivităţi (Tognetti, 2001). Se urmăreşte astfel rezolvarea unor probleme sociale, creându-se condiţii de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viaţă, acceptat de către comunitate la un moment dat (Preda, 2002).

Astfel, într-un sens foarte larg, conceptul de politică socială se referă la o sferă largă de activităţi ale statului care au ca obiectiv modificarea într-un sens specificat a caracteristicilor vieţii sociale ale unei colectivităţi (Zamfir şi Zamfir, 1995, p.14).

Conform unei definiţii destul de generale, prin politică socială înţelegem: „intervenţia statului în configuraţia proceselor sociale caracteristice unei anumite colectivităţi, în scopul modificării lor într-o direcţie considerată de către actorii politici a fi dezirabilă. Se încearcă astfel, prin mecanisme proprii de distribuire şi redistribuire a resurselor existente în comunitate la un moment dat, realizarea unei bunăstari colective” (Zamfir şi Zamfir, 1995, p.15).

Unii teoreticieni includ în sfera conceptului de politică socială şi programele, activităţile organizaţiilor non-guvernamentale, voluntare şi private care au însă un obiectiv similar: modificarea într-un anumit sens a realităţii sociale pe linia dezirabilităţii colective (Pașa, 2003). Politicile sociale s-au bucurat de un interes special din partea cercetătorilor, realizându-se consultații între factorii de decizie și liniile de cercetare specifice comunității științifice (Mihuț, Lauritzen, 1999).

Modelele de politici sociale sau de stat al bunăstării pot fi considerate prototipuri, dar și tipuri ideale sau, cu alte cuvinde, sunt și abstractizări ale unor realități sociale diverse (politicile sociale din diferite țări, dar și construcțiile intelectuale complexe pe baza cărora au fost modelate, ajustate, sisteme de protecție socială ale unor state) (Mărginean, 2000). Pe de altă parte, apare întrebarea dacă economia de piață reușește, doar prin mecanismele sale, să producă o bunăstare colectivă echilibrată, dacă nu chiar optimală. Răspunsul pe care majoritatea analiștilor îl dau este negativ. Deși economia de piață reprezintă cel mai bun mecanism economic cunoscut, el este departe de a fi perfect. Economica de piață produce o serie de distorsiuni sistematice în bunăstarea pe care o produce, astfel este nevoie de introducerea unor corecții prin mecanisme exterioare economiei (Mărginean, 1994).

Politica socială de protecţie a copilului aflat în dificultate a cunoscut o amplă dezvoltare în România după decembrie 1989. La începutul secolului al XX-lea s-a manifestat un interes deosebit pentru protecţia copilului (Spânu, 1999). Aproape în toate ţările industrializate au fost promulgate legi în domeniul protecţiei copilului.

Ca prim document care se referă la drepturile copilului este considerat “Declaraţia de la Geneva” din 1924 (***Declaration of Geneva, 1924). Eglantyne Jebb, fondatoarea Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, a sintetizat, în 1923, drepturile copilului într-o declaraţie în cinci puncte, numită „Declaraţia Drepturilor Copilului”, declaraţie adoptată în 1924 de Liga Naţiunilor, devenită apoi cunoscută sub numele de “Declaraţia de la Geneva”. Documentul dorea să ofere protecţie copiilor care, în urma Primului Război Mondial, se aflau în situaţii deosebit de tragice şi conţinea următoarele prevederi:

1. Copilului trebuie să i se asigure mijloacele necesare pentru dezvoltarea sa normală din punct de vedere fizic şi spiritual;
2. Copilul care este înfometat trebuie hrănit, copilul care este bolnav trebuie ajutat, copilul care prezintă retard în dezvoltare trebuie susţiunt, copilul delincvent trebuie recuperat, iar copilului orfan sau fără adăpost trebuie să i se ofere adăpost şi ajutor;
3. Copilul trebuie să fie primul beneficiar al ajutorului în momentele dificile;
4. Copilul trebuie spijinit să-şi câştige existenţa şi trebuie protejat împotriva oricărei forme de exploatare;
5. Copilul trebuie crescut în spiritul utilizării propriilor abilităţi pentru ajutarea oamenilor.

Conţinutul „Declaraţiei Drepturilor Copilului” din 1959 (***Declaraţia Drepturilor Copilului, 1959) este mult mai precis, prevederile acesteia au fost considerate extinse, în comparaţie cu Declaraţia de la Geneva. A fost luată în considerare nevoia copilului de afecţiune şi înţelegere; se pune accent deosebit pe unitatea familiei, pe nevoia de îngrijire pre şi postnatală a mamei şi copilului, pe dreptul la un nume şi o naţionalitate. De asemenea, este inclus principiul obligativităţii şi gratuităţii învăţământului. Se pune accent pe dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării, neglijării şi relelor tratamente. Totodată se cer măsuri legislative pentru a proteja copilul împotriva implicării lui în activităţi lucrative înainte de o anumită vârstă.

Prin această Declaraţie, se recunoaşte şi dreptul copilului la timp liber, recreere şi joacă. De o deosebită importanţă este faptul că societatea, autorităţile centrale şi locale sunt chemate să recunoască aceste drepturi şi să asigure implementarea lor.

Declaraţia din 1959 a însemnat primul pas către recunoaşterea copilului ca persoană cu propriile sale drepturi. Este primul document care face referire la drepturile copilului, dar cuprinde aproape în exclusivitate drepturi protective.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia Drepturilor Copilului (***Convenţia Drepturilor Copilului, 1989). Ea a devenit o lege internaţională după ratificarea de către 20 de state şi a intrat în vigoare la 2 septembrie 1990. România a ratificat Convenţia ONU cu privire la Drepturile Copilului, existând Legea nr.18 din 28 septembrie 1990.

Constituţia României (art. 11, al.2) stipulează faptul că toate tratatele internaţionale ratificate de ţara noastră sunt parte integrantă în sistemul legislativ naţional. Semnarea Convenţiei reprezintă, atât recunoaşterea din partea statului român a principiilor şi drepturilor promovate de Convenţie, cât şi asumarea explicită a obligaţiei de a asigura transpunerea acestora în practică.

Sistemul de protecţie a copilului aflat în dificultate a cunoscut multiple dezvoltări în România începând cu decembrie 1989.

Material și metode

În municipiul Craiova s-a realizat un sondaj de opinie asupra imaginii publice referitoare la strategia de protecţie a copilului aflat în dificultate. Sondajul s-a realizat prin aplicarea unui chestionar şi a avut urmatoarele caracteristici:

• au răspuns un număr de 140 persoane, lucrând în diferite sectoare (ONG-uri, administraţie publică, din cadrul Direcţiei Judeţului Dolj de Protecţie a Drepturilor Copilului (DJPDC), mass-media etc.)
• publicul ţintă a fost selecţionat din categoriile considerate a reprezenta lideri de opinie (persoane a căror opinie contribuie în mod hotărâtor la formarea imaginii publice a sistemului de proţectie a copilului).
• s-a considerat că imaginea existentă la nivelul acestor categorii de persoane este şi imaginea care se propagă către publicul larg.

Prezentăm aici câteva date relevante despre populaţia care a participat la sondaj:

• Sex: masculin (42%); feminin (58%);
• Profesiile celor care au răspuns au fost următoarele: cadre didactice (24), asistenţi sociali (25), ziarişti (15), cadre medicale (27), jurişti (15), funcţionari (25), psihologi (2) sociologi (2), preoţi (5);
• Structura pe vârste a fost următoarea : sub 30 de ani : 32.0 %; 30 – 40: 23,1%; 41 – 50: 30,3 %; 51 –60: 11,9 %; peste 60: 2,7%.

S-a încercat redarea imaginii generale asupra sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate din județul Dolj, print-o cercetare de teren – sondaj, chestionare, interviuri semi-structurate. Sondajul s-a focalizat mai ales asupra imaginii elementelor noi propuse prin reforma sistemului de protecţie a copilului aflat în dificultate, care se exprima în nouă indicatori: stadiul actual al reformei în sistemul de protecţie a copilului; imaginea publică a sistemului de protecţie a copilului; protecţia asigurată în instituţii de tip rezidenţial; protecţia prin alternative de tip familial; sprijinirea familiilor în dificultate; intervenţia profesioniştilor în protecţia copiilor; promovarea şi respectarea drepturilor copilului; diversificarea serviciilor de protecţie cu accent pe cele de prevenire; reducerea numărului de copii instituționalizați.

Rezultate

Interpretarea rezultatelor a făcut vizibile următoarele opinii: deşi nu consideră reforma ca fiind încheiată (ea este apreciată ca fiind mai aproape de stadiul incipient decât de cel final), lotul investigat apreciază pozitiv cele mai multe aspecte selectate pentru a reprezenta starea actuală a oportunităţilor şi facilităţilor de protecţie a copilului în dificultate.

În general se constată o imagine preponderent pozitivă/favorabilă la nivelul lotului de ,,lideri de opinie” investigat.

De notat că unul din elementele fundamentale ale reformei – asigurarea protecţiei copiilor în dificultate prin măsuri alternative de tip familial – obţine cel mai favorabil nivel de apreciere.

Dintre toate sectoarele de activitate, presa exprimă imaginea cea mai puţin favorabilă a sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate. Chiar am putea considera că imaginea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate, existentă la nivelul reprezentanţilor presei, este uşor negativă. Imaginea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate promovată de ceilalţi respondenţi are, într-o măsură mai mare sau mai mică, sens pozitiv. La nivelul administraţiei locale şi la cel al cadrelor din DJPDC, imaginea sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate este puternic pozitivă. Aprecieri favorabile exprimă reprezentanţii ONG-urilor.

Tabelul 1 pune în evidenţă şi mai clar diferenţa de opinie şi de imagine asupra sistemului de protecție a copilului aflat în dificultate, la nivelul reprezentanţilor presei, pe de o parte şi ai administraţiei locale şi a DJPDC, pe de altă parte.

În timp ce reprezentanţii presei apreciază stadiul reformei ca fiind incipient în proporţie de 25 %, angajaţii DJPDC o fac numai în proporţie de 14%, considerând că reforma a depășit faza incipientă.

Un procent de 53% dintre oamenii de presă spun că imaginea publică a reformei este mai degraba nefavorabilă, în timp ce angajaţii DJPDC recunosc acest lucru numai în proporţie de 31%.

O schimbare pozitivă în ce priveşte sprijinul acordat familiilor în dificultate este sesizată numai de 24 % dintre oamenii de presă, în timp ce la nivelul DJPDC acest fapt este afirmat de 42 % din respondenţi, iar la Administraţie în proporţie de 65%.

Tabelul 1. Ponderea unor aprecieri la nivelul reprezentanţilor diferitelor sectoare de activitate din cadrul protecţiei copilului

	ONG-URI %	MASS-MEDIA %	ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ %	DJPDC
Aprecierea reformei ca incipientă	17	25	12	14
Aprecierea imaginii publice a reformei ca nefavorabilă	21	53	21	31
Schimbare pozitivă în instituțiile rezidențiale	32	27	42	35
Schimbare pozitivă în oferirea de alternative de tip familial	45	23	53	48
Schimbare pozitivă în sprijinirea familiilor în dificultate	27	24	65	42
Schimbare pozitivă în intervenția profesioniștilor	44	29	56	52
Schimbare pozitivă în atitudinea comunității	27	21	31	25
Schimbare pozitivă în circulația informației	29	56	38	26

Tabelul 2 prezintă ierarhia obstacolelor şi piedicilor ce stau în calea finalizării reformei sectorului protecţiei copilului, aşa cum o văd participanţii la anchetă.

Pe primul loc se află insuficienţa fondurilor urmată la distanţă destul de mare de “rezistenţa la schimbare” şi a “cadrului normativ”. Mult mai puţin frecvent sunt amintiţi factori cum ar fi calitatea slabă a managementului, corupţia sau slaba pregătire a personalului. Aceste obstacole sunt văzute diferit de către diferitele categorii profesionale. Pentru uşurarea expunerii, ne vom referi numai la comparaţia între opinia reprezentanţilor presei şi cea a reprezentanţilor DJPDC.

Tabelul 2. Procentul de menţionare a factorilor care influenţeaza negativ reforma sistemului de protecţie a copilului

Obstacole în calea sectorului protecţiei copilului	MASS-MEDIA %	DJPD %
Lipsă cadru normativ	31, 17	12,73
Slaba pregătire a personalului	7, 25	5,04
Corupția locală	25, 43	9,34
Rezistența la schimbare	9, 23	35,56
Calitatea slabă a conducerii	16,  21	12,32
Lipsa unei metodologii de aplicare a reformei	27,  25	10,31
Insuficiența fonduri	29, 75	42, 21
Deficiențe de comunicare	12, 05	24, 35

Diferenţele cele mai mari apar în ce priveşte rolul corupţiei locale şi al deficienţelor cadrului normativ. Ziariştii sunt de părere că aceste două obstacole au o importanţă mai mare decât consideră cei care lucrează în sistem. În schimb, ei se referă în mai mică măsură la rezistenţa la schimbare pe care o invocă mai mult cei care lucrează în sistem.

• Se apreciază că cele mai interesate de problematica protecţiei copilului ar fi posturile de televiziune naţionale, care sunt considerate a fi cele mai obiective în prezentare.
• Urmează îndeaproape posturile naţionale de radio. Cotidianele naţionale şi locale se găsesc la mijlocul scalei.
• Posturile de radio locale sunt cel mai puţin interesate şi totodata cel mai puţin obiective.

În opinia lotului investigat, gradul de obiectivitate apare ca direct proporţional cu manifestarea interesului pentru domeniul protecţiei copilului. Cu alte cuvinte, un canal de comunicare este cu atât mai obiectiv în legătură cu un domeniu sau sector de activitate, cu cât îi acordă acestuia mai multă atenţie (Tabelul 3).

Tabelul 3. Aprecieri asupra influenţei mijloacelor de comunicare asupra problematicii protecţiei copilului

Mijlocul de comunicare	Frecvenţa ridicată a informaţiilor din domeniul protecţiei copilului %	Grad înalt de obiectivitate %
TV naţionale	35	65
Radio naţionale	27	52
Cotidiane naţionale	21	51
Cotidiane locale	15	34
TV locale	19	38
Radio locale	12	32

Mass media reprezintă a doua sursă de informaţie pentru lotul investigat, 31 % dintre respondenţi o menţionează. Este întrecută numai de informaţia obținută din surse interne ale sistemului ( 52%).

Celelalte surse de informare cum ar fi centrele de informare, ONG-urile, instituţiile din afara sistemului şi Internetul sunt menţionate numai în proporţii sub 17% (Tabelul 4).

Tabelul 4. Aprecieri privind sursele de informare ale sistemului de protectie a copilului

Sursele de informare ale sistemului de protectie a copilului %
Surse interne	52
Mass-media	31
Centre de informare	5
ONG-uri	9
Instituţii din afara sistemului de protecţie a copilului	2
Internet	1

Discuții

Imaginea publică a sistemului de protecţie a copilului este relativ bună. Deşi se consideră că reforma este încă la început, se apreciază că s-au făcut progrese în privinţa a numeroase aspecte şi componente ale sistemului.

În rândul liderilor de opinie se remarcă două puncte de vedere: unul mai favorabil, susţinut de angajaţii DJPDC, ai administraţiei locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale, unul mai puțin favorabil, chiar având uneori un sens negativ, susţinut mai ales de reprezentanţii presei.

Cea mai importantă sursă de informaţie despre sistemul de protecție a copilului o reprezintă instituţiile din sistem (Balahur, 2001).

Obiectivitatea mijloacelor de informare este direct proporţională cu interesul acordat unui domeniu. În scopul promovării unei imagini cât mai corecte, ar trebui făcute eforturi mai mari pentru a atrage cât mai mult interesul presei pentru diferitele aspecte ale sistemului.

Ziarele manifestă încă un interes insuficient pentru sistemul de protectie a copilului. Impactul televiziunii se menţine foarte ridicat. Pornind de la imaginea proprie despre sistem, reprezentanţii presei vor fi tentaţi să accentueze mai mult pe impactul corupţiei şi al insuficienţei legislatiei.

Vor trebui făcute eforturi pentru apropierea imaginilor existente la nivelul diferitelor categorii de lideri de opinie şi în primul rând pentru apropierea imaginii pe care o au oamenii de presă de imaginea pe care o au lucrătorii din sistem.

Concluzii

Privind în ansamblu sistemul de protecţie a copilului de după 1989, se poate spune că, datorită eforturilor mari depuse de statul român s-au facut paşi importanţi în direcţia îmbunătăţirii acestuia. Există totuşi o serie de probleme care nu au putut fi rezolvate datorită, în primul rând, situaţiei economice în care se află ţara noastră.

Cu toate că statul român a pus accentul pe prevenirea abandonului şi a instituţionalizării, pe îmbunătăţirea condiţiilor din instituţiile de ocrotire pentru copii şi reorientarea protecţiei copilului de la ocrotirea de tip rezidenţial către ocrotirea de tip familial, până în prezent aceste obiective au putut fi realizate parţial, iar îmbunătăţiri mai pot exista. În situaţiile de abandon, autorităţile tutelare sau organismele de intervenţie pot face prea puţin în astfel de cazuri pentru a putea împiedica abandonul sau internarea copiilor în instituţii, deoarece au puţine mijloace prin care să sprijine familiile cu probleme. Chiar dacă au fost înfiinţate anumite servicii sociale al căror scop este prevenirea abandonului (serviciul de prevenire a abandonului de copii prin planificare familială, serviciul de monitorizare, asistenţă şi sprijin al femeii gravide predispuse să abandoneze copilul, servicii de consiliere şi sprijin pentru părinţi etc.), problemele care apar în astfel de familii nu sunt depistate şi nu există suportul pentru a se interveni la timp, în mod preventiv.

În urma documentării şi cercetării desfăşurate la nivelul judeţului Dolj, consider că factorii agravanţi pentru situaţia copiilor sunt: procesul de sărăcire şi de dezagregare socială în anumite zone ale colectivităţii, al cărui efect este amplificat de o polarizare socială a natalităţii (numărul copiilor este mai mare în familiile sărace, decât în cele prospere) şi deficitul de suport social pentru copii – cuantumul alocaţiei pentru copii este foarte scăzut, lipsa unui suport social pentru familiile monoparentale, lipsa unor servicii sociale punctuale (de prevenţie, intervenţie şi reabilitare) etc. Ca urmare a acestor factori, următoarele grupuri de copii se află în situaţii accentuat dramatice, în legătură cu care trebuie promovate măsuri energice: copii care se confruntă cu o sărăcie severă, fiind lipsiţi de multe dintre bunurile şi serviciile care să le asigure o dezvoltare biologică şi socială normală; copii abandonaţi care reprezintă aproape 1,3% din totalul copiilor sub 18 ani; cazurile de copii fără identitate legală (în special copii din populaţia de rromi) şi care, datorită lipsei actelor de identitate, nu pot beneficia de nici o formă de suport/ serviciu social și nu pot fi înscrişi în sistemul şcolar; persistenţa fenomenului copiii străzii; copii neglijaţi sau chiar abuzaţi fizic şi emoţional în propria familie; tinerii lipsiţi de familie care părăsesc instituţiile pentru copii la 18 ani;

Se pune, bineînţeles, problema cheltuielilor statului pentru toate aceste situaţii, avându-se în vedere faptul că fondurile utilizate în acest sens sunt necontributorii, finanţarea unor astfel de programe fiind o problemă majoră. Reducerea cheltuielilor sociale ale guvernului s-ar putea realiza însă prin transferul responsabilităţii de la stat către alţi furnizori de bunăstare, precum companiile private, ONG-uri etc., implicând astfel şi comunitatea locală în rezolvarea unor situaţii sociale problematice.

Bibliografie

1. Balahur, D., 2001. Protecţia copilului – principiul asistenţei sociale. Bucureşti: Ed. Juridică.
2. Mihuţ L., Lauritzen, B., 1999. Modele de politici sociale. Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică.
3. Mărginean, I., 1994. Politica socială şi tranziţia la economia de piaţă în România. Bucuresti: CIDE.
4. Mărginean, I., 2000. Economia politicilor sociale. Bucureşti: Ars Docendi.
5. Paşa, F., 2003. Cadrul juridic şi organizatoric al asistenţei sociale în România. Iaşi: Ed. Polirom.
6. Preda, M., 2002. Politica socială românească între sărăcie şi globalizare. Iaşi: Editura Polirom.
7. Spânu, M., 1999. Introducere în asistenţa socială a familiei şi protecţia copilului. Iaşi: Ed. Polirom.
8. Tognetti, M., 2001. Lineamenti di politica sociale. Milano: Editura Franco Angeli.
9. Zamfir, C. şi Zamfir, E. (coord.), 1995. Politici sociale: România în context european. Bucureşti: Editura “Alternative”.
10. ***Declaration of Geneva. Disponibil la [Accesat 25 august 2015].
11. *** Declaraţia Drepturilor Copilului din 1959. Disponibil la [Accesat 25 august 2015].
12. ***Convenţia Drepturilor Copilului. Disponibil la [Accesat 25 august 2015]